A plânge-i cuminția lor.
Dar lucrul cel mai laș în lume
E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viața, deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Ești un nemernic
Când n-ai un țel hotarâtor.
Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.
E tragedie-nalțătoare
Când, biruiti, ostenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când brațul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Și-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârșitul luptei,
Să stai luptând, căci ești dator.
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoși se plâng și mor.
De-i vezi murind, să-i lași să moară,
Căci moartea e menirea lor.
( George Coșbuc - Lupta vieții )
Deși în general nu îmi plac poeziile, zilele astea mi-au apărut în minte versurile colorate cu roșu, și nu au vrut să mai iasă de acolo așa că am zis să public toată poezia, inconștientul meu știe ceva ce eu nu știu ;)) încă
